Ce se intamplă la CrisSmile în perioada COVID19?

Vezi mai multe

Detartraj dentar

Detartraj dentar: pret, avantaje si recomandari

Când placa bacteriană și sărurile de calciu din salivă se mineralizează în timp, apare ceea ce cunoaștem drept tartru. Cea mai bună modalitate prin care poți îndepărta placa bacteriană este periajul zilnic, corect, de două ori pe zi; cu toate acestea, zonele greu accesibile fac curățarea la domiciliu una insuficientă. Iar dacă dinții tăi nu mai arată la fel de bine, o curățare profesională a dinților - detartajul și periajul profesional - vor reduce riscul apariției afecțiunilor gingivale. Procedeul este unul non-invaziv, deloc dureros și imperios necesar dacă vrei să ai o dantură sănătoasă.

Ce este detartrajul dentar?

Detartrajul dentar este procedura prin care medicul stomatolog curăță suprafața dinților și spațiile greu accesibile, înlăturând tartrul depus. Două vizite la dentist pe an pentru detrartaj îți asigură nu doar un zâmbet mult mai luminos, ci o garanție că vei fi ferit de afecțiuni precum bolile parodontale, cariile și edentație (pierderea dinților).

Exista mai multe tipuri de detartraj dentar profesional?

Detartrajul dentar profesional se poate realiza în trei feluri: manual, prin ultrasunete și sonic.

Detatrajul manual

Detartajul manual este cel mai eficient, fiind o metodă de a înlătura cu maximă precizie tartrul format în spațiile interdentare sau subgingivale; în cadrul detartajului manual se folosesc instrumente precise, ascuțite, precum gheara, secera, chiureta și sonda. Deși procesul este unul mai îndelungat decât în cazul detartajului cu ultrasunete, varianta tradițională asigură eficiență maximă pe toată suprafața dinților și în spațiile greu accesibile. Tartrul este înlăturat în totalitate, iar procedura este nedureroasă; cu toate acestea, un oarecare disconfort și o sângerare ușoară, de moment, sunt reacții normale care trec odată cu părăsirea cabinetului stomatologic.

Detatrajul cu ultrasunete

Detartajul cu ultrasunete nu este nicidecum o inovație a stomatologiei moderne; procedura a apărut în anii 1950, însă utilitatea ei era alta: era folosită pentru curățarea precisă a pieselor de aeronave. Ani mai târziu, devine disponibilă pentru uz dentar. Este metoda cea mai frecvent utilizată, însă nu este la fel de eficientă precum cea manuală; adesea, detartajul cu ultrasunete trebuie însoțit de cel manual pentru rezultate mulțumitoare. Datorită vibrațiilor mecanice cu frecvențe foarte înalte, nepercepute de urechea umană (până la 45.000 Hz), tartul este spart; jetul de apă al aparatului spală fragmentele, evitându-se astfel și supraîncălzirea dintelui.

Este o metodă de detartaj în urma căreia poate apărea hipersensibilitatea la rece, fierbinte, cald și nu este indicat pentru copiii și femei însărcinate. Cu toate acestea, este o metodă mai rapidă de curățare decât detartajul manual, și cu ajutorul ei se pot descoperi carii ascunse, procesul fiind unul complet nedureros.

Detatrajul sonic

Detartajul sonic este cea mai puțin utilizată metodă, pentru că eficiența sa este una redusă, incomparabilă cu cea ale celorlalte tipuri de detartaj. Prin acest tip de curățare, este folosit un jet de aer care dislocă porțiunile de tartru de pe dinți, însă nu complet, ci mai degrabă superficial, pentru că nu se ajunge nici în spațiile greu accesibile.

Cand am nevoie de detartraj

Când te gândești că ar trebui să apelezi la o albire dentară profesională pentru că dinții tăi nu mai au albul natural, înainte de asta trebuie să iei în considerare un detartaj, pentru că s-ar putea să fie suficient; dinții noștri sunt agresați zilnic de substanțe care pătează și favorizează apariția tartrului, cum ar fi ceaiul negru sau cafeaua. Fumătorii sunt cei mai predispuși la apariția tartrului, motiv pentru care ar trebui să se prezinte la stomatolog odată la 3 luni pentru un detartaj profesional.

Ce este detartrajul subgingival si cand se recomanda?

Detartrajul subgingival se numește și parodontic, pentru că reprezintă o modalitate de curățare în profunzime recomandată în tratamentul afecțiunilor parodonțiului dentar. Acest tip de tratament este mai degrabă unul mixt, combinat, deoarece e format din detartrajul subgingival însoțit de chiuretaj parodontal. Ambele proceduri tratează zonele infectate, curăță în profunzime și îndepărtează în totalitate atât bacteriile, cât și tartrul depus.
Află mai multe aici.

Ce este air flow-ul dentar?

Testat clinic în 1987, air flow-ul dentar este o procedură efectuată cu ajutorul unui instrument care curăță în profunzime toate zonele greu accesibile din cavitatea orală; locurile în care nu reușim să periem eficient acasă sunt cele mai predispuse la dezvoltarea infecțiilor, pentru că acumulează resturi alimentare pe care nu le putem îndepărta. În cadrul air flow-ului se îndepărtează toate resturile alimentare din spațiile inaccesibile, cu ajutorul particulelor de bicarbonat; prin debitul de aer emanat, aparatul „suflă” un jet puternic de aer în întreaga dantură, eliminând reziduurile.

Air flow-ul dentar folosește aerul comprimat pentru a salva dantura de placă bacteriană și tartru, fiind parte din procesul cosmetizării oro-dentare, îmbunătățind considerabil estetica danturii.

Ce este periajul dentar profesional?

Periajul dentar profesional este o procedură realizată exclusiv în cabinetul dentistului; sunt folosite instrumente și produse speciale, care îndepărtează placa bacteriană și curăță în profunzime dinții și spațiile greu accesibile. Periajul dentar efectuat acasă nu este suficient pentru o dantură sănătoasă, pentru că nu poate elimina în totalitate placa bacteriană și nici nu ajunge în zonele inaccesibile; astfel, periajul dentar profesional este recomandat de două ori pe an sau chiar mai des.

Detartrajul: avantaje si dezavantaje

Printre avantajele detartajului dentar se numără:
  • uniformizarea culorii dinților și readucerea lor la un alb natural;
  • oferă strălucire dinților;
  • elimină petele formate pe suprafața dinților (cafea, ceai, vin etc);
  • în timpul detartajului se descoperă cariile ascunse;
  • elimină mirosul neplăcut al gurii, oferind o respirație mai proaspătă;
  • reduce riscul bolilor precum gingivita și parodontoza;
  • procedură de profilaxie dentară, non-invazivă, complet nedureroasă, rapidă.


Nu putem vorbi despre dezavantaje când vine vorba de detartaj, pentru că acestea nu există neapărat; singurul minus pe care l-ar putea avea procedura e faptul că, după procedură, poți simți un oarecare disconfort pentru câteva ore.

Cat costa detartrajul dentar?

Detartajul dentar este o procedură accesibilă tuturor pacienților, prețurile fiind situate între 200 și 400 lei.

Care sunt etapele realizarii detartrajului dentar?

Etapele detartrajului dentar încep cu îndepărtarea depunerilor de tartru de pe dantură, fie manual, fie prin ultrasunete; procedura este complet nedureroasă și se efectuează fără anestezie. După acest pas, urmează airflow-ul, cu ajutorul căruia sunt îndepărtate petele de culoare din zonele greu accesibile. În final, dinții sunt lustruiți și periați, iar procedura se încheie cu aplicarea unei substanțe protectoare.

Cum se realizeaza corect detartrajul?

După îndepărtarea tartrului de pe suprafața dinților, medicul stomatolog se folosește de airflow pentru a elimina petele de culoare, dar și placa bacteriană. Urmează lustruirea dinților, însoțită de un periaj dentar profesional, iar la final se aplică o substanță protectoare care asigură protejarea gingiilor și dinților.

Ce trebuie sa faci inainte de procedura de detartraj

Înainte de o procedură de detartaj dentar, iată care sunt lucrurile pe care trebuie să le faci:
  • anunță medicul dacă ești sub medicamentație anticoagulantă;
  • informează medicul dacă suferi de diferite afecțiuni: reumatism articular acut, endocardită, boli de inimă congenitale, proteze valvulare;
  • nu apela la dertartaj dacă ești răcit sau ai orice fel de boală contagioasă.


Intrebari frecvente despre detartraj


Cat dureaza procedura de detartraj dentar?

În funcție de petele existente pe dinți, dar și de depozitul de tartru, detartajul dentar durează între 30 de minute și o oră jumătate, fiind, deci, o procedură simplă și rapidă.

Detartrajul doare?

Detartrajul dentar este o procedură non-invazivă și complet nedureroasă; după efectuarea ei, un oarecare disconfort sau sângerări ușoare sunt firești, însă aceste senzații dispar în maximum câteva ore.

Cat de des se recomanda efectuarea detartrajului dentar?

Pentru o sănătate orală corectă, detartrajul dentar este recomandat o dată la 6 luni, în funcție de necesități; ritmul în care tartrul se depune pe dantură influențează frecvența cu care trebuie realizată procedura.

Voi avea dintii mai sensibili dupa efectuarea procedurii?

Detartrajul dentar nu sensibilizează dinții, atâta timp cât este efectuat corect. Mai mult de atât, procedura protejează atât dinții, cât și smalțul dentar.

Detartrajul dentar profesional imi va afecta gingiile?

Detartrajul dentar nu afectează gingiile. Într-adevăr, după procedură poate exista o oarecare sensibilitate dentară, mai ales în cazul dinților cu retracții gingivale sau rădăcini expuse, însă un gel desensibilizant rezolvă această problemă.

Cat timp nu poti manca dupa tratament?

După tratament se poate mânca imediat, însă nu alimente și băuturi contraindicate. Dacă detartrajul este însoțit și de un tratament de mineralizare a dinților, timp de o oră nu pot fi consumate alimente sau băuturi.

Ce ai voie sa mananci dupa efectuarea detartrajului?

După efectuarea detartrajului poți consuma orice, în afară de alimente care duc la sensibilizarea dinților: alimente prea fierbinți sau prea reci, prea dulci sau prea acre. La acestea poți reveni după două, trei zile de la procedură. În materie de băuturi, se recomandă evitarea celor care conțin pigment colorat - roșiatic: cafea, suc, ceai, băuturi carbogazoase, ciocolată caldă etc.

Poti fuma dupa ce ti-ai facut detartraj?

Dacă fumezi și ai efectuat un detartraj dentar, e indicat să renunți la acest viciu pentru 48 de ore cel puțin. Când este proaspăt curățat, smalțul e mult mai predispus la a se întuneca din cauza fumului de țigară.

Este permisa cafeaua dupa detartraj?

La fel ca în cazul fumatului, cafeaua trebuie evitată în primele două zile de la efectuarea procedurii, pentru ca aceasta să aibă rezultatul dorit.

Ai alte restrictii dupa detartraj?

  • după dertartajul dentar trebuie, timp de 3-4 zile, să te speli pe dinți după fiecare masă, cu o periuță cu perii moi și pastă de dinți cu fluor;
  • pentru ca rezultatul dertartajului să se mențină în timp, trebuie să acorzi o atenție sporită îngrijirii orale, astfel că apa de gură și ața dentară devin obligatorii;
  • evită alimentele acide, precum citricele și murăturile;
  • evită alimentele care pot intra în gingii sau în spațiile greu accesibile (nuci, migdale, semințe etc).


Cum poti preveni aparitia tartrului?

Cel mai simplu mod prin care poate fi prevenită apariția tartrului este periajul dentar realizat corect, de două ori pe zi, însoțit de apă de gură și ață dentară, care înlătură reziduurile din zonele greu accesibile. Renunțarea la obiceiurile nocive precum fumatul, cantitățile foarte mari de cafea, zahăr și băuturi carbogazoase împiedică apariția tartrului. Și nu în ultimul rând, vizitele cât mai dese în cabinetul specialistului împiedică apariția tartrului, pentru că vei putea preveni apariția unor afecțiuni încă din timp, pentru a nu ajunge la situații grave.

Mituri despre detartrajul dentar

  • Detartrajul este dureros. De fapt, datorită inovațiilor din domeniu, procedura este una complet nedureroasă, chiar dacă creează un oarecare disconfort (care oricum nu se resimte în rândul tuturor pacienților);
  • Doar persoanele cu igienă orală deficitară trebuie să facă detartraj. Tartrul apare atât la persoanele cu igienă orală desăvârșită, cât și la cele cu igienă orală deficitară, pentru că e influențat de cantitatea de săruri din salivă, alimentație, obiceiuri nocive etc, nu doar de îngrijirea danturii;
  • Detartrajul afectează dinții. În realitate, detartrajul creează o barieră de protecție asupra dinților și smalțului dentar.
  • Detartrajul contribuie la formarea cariilor. Tartrul este format prin mineralizarea plăcii bacteriene și poate duce la apariția unor afecțiuni grave, precum parodontoză. Detartrajul împiedică, deci, aceste lucruri și nu duce nicidecum la formarea cariilor;
  • Detartrajul duce la apariția spațiilor interdentare. Apariția spațiilor între dinți este o iluzie provocată de acumularea tartrului, deoarece piatra formată se mărește, umplând spațiile interdentare naturale;
  • Detartrajul albește dinții. În realitate, dinții par mai albi după procedură doar pentru că sunt curățați în profunzime, nu pentru că au fost albiți prin detartraj.

ONORARII
crissm

Programează-te online sau sună-ne la

sau ne poti contacta pe
programeaza vizita

Onorarii

Albire in cabinet/acasa Opalescence xtra boost

800 lei

Albire profesionala ZOOM

1650 lei

FATETA CERAMICA E MAX

1400 lei
programeaza vizita

Giulești

+40213672828

servicii aditionale

Bijuterii dentare

Bijuteriile dentare sunt accesorii menite să dea o strălucire aparte danturii. Splendoarea acestor ornamente prețioase, similare bijuteriilor tradiționale, au capacitatea de a atrage privirile per...

detalii

Estetica

Ai trecut prin situații în care, din pricina nuanței gălbui a dinților tăi, ai zâmbit cu rețineri? Tratamentele noastre de estetică dentară îți asigură dantura perfectă, demnă de cele m...

detalii

Albirea dintilor profesionala

Totul despre albirea dintilor. Ce este si cum se face albirea dentara profesionala Dintii albi, stralucitori...

detalii

smile

parerile clientilor

“Dincolo de un cadru relaxant şi foarte atrăgător, am găsit în dna. dr. Cristina Munteanu profesionalism şi competenţă la un nivel înalt. Mereu cu zâmbetul pe buze, amabilă, comunicativă, caldă şi atentă la problemele noastre dna. doctor a făcut ca pentru băiatul nostru „la dentist” să nu insemne frica şi încordare ci zâmbet şi relaxare. Venim cu plăcere şi plecăm zâmbind şi pentru asta mulţumim Cris Smile Studio! Mulţumim dna. doctor!”

“Very friendly people and excellent services. Will come back for sure!”

“Recomand cu mare încredere serviciile acestei clinici dentare. Sunt profesioniști, își respectă clienții și le asigură toate normele de igienă corespunzătoare în această perioada.”

"Când copilul tău zâmbește, poţi spune că eşti cu adevărat împlinit! Mulțumesc, Cris Smile Studio! Sunt profesioniști și nu și-au pierdut empatia față de clienți!"

"După prima ședință, am scăpat de teamă de dentist. Acum am ajuns la prima coronița. Mulțumesc domnișoarei doctor Irina Luca pentru profesionalism. Mulțumesc, Cris Smile și, nu în ultimul rând, Ioanei Teoteoi pentru recomandare."

"Nota 10 pentru fiecare membru al echipei de la cabinet, începând cu medicii, continuând cu doamnele asistente și ajungând la doamnele de la recepție. Mulțumesc. Pentru ce? Pentru tot. Nu degeaba se zice că a treia oară e cu noroc. În cinci ani am trecut prin trei cabinete stomatologice și de trei ani v-ați pricopsit cu mine pe cap!:D Eu nu plec nicăieri și sper să va găsesc mereu acolo!"

"Am ajuns aici pentru o extracție, prima din viața mea, cu o frică imensă. Prima impresie plăcută am avut-o cu recepția, foarte amabilă domnișoara . Extracția a fost făcută de domnul doctor Vlad Alexandru, căruia nu am cuvinte să îi mulțumesc. Nu am simțit absolut nimic(deși eu eram speriată rău), atent la cum te simți și îți explică tot ce întrebi. Locul extracției arată foarte bine, nu s-a inflamat absolut deloc. Domnule doctor, ești extraordinar. Voi reveni cu drag, de fiecare dată. Vă mulțumesc! "

"Recomandarea mea vine din suflet și mai ales din mulțumirea cu care am plecat de fiecare dată din cabinet. Doamna Doctor Munteanu a fost medicul meu stomatolog săptămânal, timp de aproximativ 4 ani, timp în care am avut aparat dentar. O admir din suflet pentru că pe atunci eram o adolescență fricoasă și nesigură mai ales din cauza complexului provocat de dantura mea. Este un medic care însumează toate calitățile pe care le poate avea un medic și, cu precădere, îi iese minunat transformarea din doctor în prieten."

"La Cris Smile am întâlnit o minune de om, dr Cristina Munteanu. Mamă a trei copiii, cu o răbdare desăvârșită și cu o empatie rar întâlnită. Nu știam cum arată deoarece purta un combinezon care o acoperea în întregime. Doar ochii îi puteam desluși printr-o vizieră de protecție. Erau blânzi și aveau o lumină aparte. Se chinuia să vorbească prin toate măștile de protecție, dar o făcea ca să mă liniștească. Eu una, pot zâmbi din nou fericită, datorită dânsei:) Recomand!"

"Am folosit serviciile clinicii pentru o cimentare la domnul doctor Dan Barascu. Îl recomand tuturor pacienților, lucrarea excelent cimentată,m-am simțit confortabil și în largul meu,deși e greu la stomatologie. Un OM empatic și foarte plăcut și un profesionist desăvârșit. Mulțumesc din suflet domnule doctor."

"Le recomand cu căldură pe doamnele doctor Negru, Stoica și Crăciun. Datorită dumnealor, dinții mei arată mai curați și frumoși decât oricând. Întotdeauna am fost tratată cu profesionalism, nu au fost probleme cu programările. Sunt pacienta clinicii din 2012 și voi continuă să merg cu încredere. Mulțumesc!"

"Servicii excelente. Programările sunt foarte bune, nu se întârzie, nu aștepți foarte mult și ești anunțat înainte prin sms. Domnii Doctori sunt profesioniști și răbdători cu persoanele care au frică de dentist. Îi recomand."

‘Pentru tine și, în același timp, pentru voi’

programeaza vizita