Ce se intamplă la CrisSmile în perioada COVID19?

Vezi mai multe

Aparat dentar copii

Aparatul dentar pentru copii. Cand este necesar si cat costa?

Copiii, fiind încă în proces de dezvoltate, atât fizic, cât și psihic, trebuie tratați cu o atenție sporită, iar unul dintre aspectele importante ale bunăstării acestora este ortodonția. Prin vizite periodice la medicul stomatolog, vă asigurați că micul pacient nu prezintă forme de malocluzii și că preveniți sau eliminați durerea dentară. Din momentul în care observați anumite iregularități dentare, permeți specialiștilor să decidă dacă este cazul să se aplice un aparat dentar, pentru corectarea timpurie a acestora.

Cand este recomandat sa ii pun aparat dentar copilului meu?

Dacă în urma evaluării ortodontice au fost surprinse anomalii dentare sau tublurări de creștere, puteți stabili începerea tratamenului recomandat pentru copilul dumneavoastră. Cu cât problema este tratată la o vârstă mai fragedă, 5-7 ani, cu atât corectarea va fi mai ușoară și se va asigura dezvoltarea armonioasă și funcțională a complexului dento-maxilo-facial.

Momentul cheie pentru o intervenție ortodontică este perioada dentiției mixte, combinația între dantura de lapte și cea permanentă. Montarea unui aparat dentar în această perioadă a creșterii, va rezolva mai rapid anomalii și alte probleme dentare.

Care sunt principalele cauze ale malpozitiilor dentare la copii si cum le depistam?

Malocluziile, alinierile imperfecte ale dinților, pot fi produse din mai multe cauze, precum moștenite genetic (dinții mari pe un maxilar mic sau invers), dintr-o alimentație nepotrivită, sau pot fi dobândite ca urmare a obiceiurilor deficitare din copilărie (suptul degetului, folosirea suzetei). Cauzele menționate duc la malpoziții dentare, care se pot repara printr-un tratament ortodontic, ce variază în funcție de vârsta copilului și de gravitatea acestora.

Este indicat ca parinții să urmărească dezvoltarea maxilarelor în perioada de 4-6 ani, în care dinții de lapte trebuie să se distanțeze, pentru o bună-creștere a celor permanenți. În caz contrar, copilul va avea nevoie de aparat dentar, maxilarele fiind prea mici pentru erupția corectă a dinților de adult.

Astfel, vârsta recomandată la care se poate constata necesitatea unui tratament ortodontic este la cel târziu 7 ani, atunci când apar primele semne de afecțiuni, precum: dinți înghesuiți, spații mare între dinți, muscătură inversă, ocluzie deschisă/adâncă, mandibulă protruzivă, maxilar protruziv, erupție anormală.

Tipuri de aparate dentare pentru copii

Aparatele dentare pot fi de două tipuri – mobile sau fixe. În funcție de mai multe criterii, precum stadiul malpozițiilor dentare, vârsta, se va decide tipul de aparat dentar corespenzător pacientului. Cum fiecare copil este diferit, și aparatul dentar va fi unic, pentru a-i soluționa problemele și pentru a se încadra în preferințele estetice și funcționale.

Aparat dentar mobil pentru copii

Aparatele dentare mobile sunt caracterizate de autonomia pacientului de a monta sau îndepărta acesta dispozitiv, de stimularea creșterii și dezvoltării oaselor maxilare și de predispoziția de a fi folosite pentru copii de 7-12 ani, cu o dentiție temporară sau mixtă. Acest tip de aparat generează spațiu pentru dinții înghesuiți, controlează erupția dentară a celor mici și corectează obiceiurile vicioase, precum suptul degetului, care influențează o creștere anormală a dinților. Acesta este confecţionat dintr-un material plastic special, alături de anumite accesorii metalice, și dispune de un șurub ce poate fi activat de către părinte, conform indicațiilor medicului specialist.

Aparatul dentar mobil poate reprezenta atât o fază premergătoare a tratamentului de corecție ortodontică, fiind înlocuit de un aparat dentar fix, cât și un aparat de contenție, după purtarea unui aparat fix.

Astfel, aparatul dentar mobil este recomandat copiilor și tinerilor, pentru a limita creșterea maxilarului sau a mandibului, pentru a controla direcția de creștere a dinților și pentru a dezvolta mușchii masticatori, în scopul a modelării corecte a elementelor dentare, osoare și musculare.

Aparat dentar fix

Aparatele dentare fixe sunt acele dispozitive care rămân atașate de dinții pacientului pe toată durata tratamentului, fiind îndepărtate doar de către medicul ortodontist.

Acest tip de aparat folosește forța mecanică a elementelor componente pentru a repoziționa, în mod corect, dantura. Aparatele fixe sunt recomandate după vârsta de 11-12 ani, după erupția dinților permanenți, fără o limită de vârstă superioră. Astfel, se pretează pentru danturi permanente sau mixte. Scopul tratamenului cu un aparat dentar fix este îmbunătățirea poziției dinților și a maxilarului superior și/sau inferior.

Aparatul dentar fix este alcătuit din arcuri care unesc alte componente, numite brackeți, care pun o presiunea asupra dinților, pentru a-i mișca în poziția corectă. Poate fi montat atât pe zona exterioară, cât și pe cea interioară a dinților și oferă un proces de îndreptate mai controlat și mai precis decât un aparat dentar mobil.

Aparatul dentar fix poate fi de mai multe tipuri, în funcție de materialul din care este confecționat, avem: aparat dentar metalic, aparat dentar cermanic și aparat dentar din safir. De regulă, tratamentul cu un aparat fix durează între 18-24 de luni.

Aparat dentar metalic

Aparatul dentar metalic este recomandat în cazul oricărei anomalii dentare, fie în cazul îndreptării direcției dinților sau al corectării unei mandibule protruzive. Acest tip de aparat dentar este rezistent, fiind confecționat din metal, și oferă rezultate definitive și garantate. Rezultatele sunt vizibile încă din primele luni de purtare, iar purtarea aparatului dentar metalic poate reduce durata tratamentului. Un alt avantaj al acestui tip de aparat este că prețul, comparativ mai mic decât prețul unui aparat ceramic sau al unui din safir, fiind cea mai ieftină variantă. De asemenea, copilul dumneavoastă poate alege culoarea elasticelor din aparat.

Aparat dentar ceramic

O variantă mai estetică decât aparatul metalic, este aparatul dentar ceramic, care este mai greu sesizabil, deoarece bracket-urile sunt realizate din ceramică policristalină, având o nuanță apropiată de culoarea naturală a dinților. Alte puncte forte al acestui tip de aparat: rezistența asupra forțelor implicate în tratamentul ortodontic; faptul că brackeții nu se pătează și se pot îndepărta ușor, fără să deterioreze smalțul dentar. De asemenea, oferă rezultate garantate din primele luni de tratament.

Aparat dentar din safir

Din punct de vedere estetic, aparatul dentar cu bracket-uri din safir este preferat, deoarece este cel mai puțin vizibil dintre modele, grație cristalelor de safir șlefuite perfect. Acest tip de aparat reduce timpul de tratament ortodontic și oferă un confort sporit pe durata acestuia. În plus, aparatul dentar din safir previne apariția cariilor și a altor afecțiuni orale, ajută dinții să nu își modifice culoarea naturală, fiind și foarte rezistent, prin utilizarea ultimelor tehnologii de fabricație.

Cat costa aparatul dentar pentru copii?

Prețurile tratamentului cu aparat dentar pentru copiii variază și sunt calculate în funcție de materialul din care este confecționat aparatul dentar. Toate opțiunile garantează rezultate optime, fiecare oferind beneficii și avantaje. Cel mai important aspect, în alegerea aparatului dentar pentru cei mici, este consulatarea alături de medicul specialist ortodont, care va stabili varianta cea mai potrivită pentru a soluționa problemele existente.

Preturi aparat dentar pentru copii

Aparat ortodontic fix cu bracketi metalici / o arcada

2100 lei

Aparat ortodontic fix cu bracketi ceramici / o arcada/cu slot metallic

3100 lei

Aparat ortodontic fix cu bracketi metalici damon/o arcada

3500 lei

Aparat ortodontic fix cu bracketi safir

3500 lei

Aparat orthodontic fix incognito/o arcada

2000 euro

Aparat orthodontic fix STB/o arcada

6500 lei

CONTROL APARAT

90/95/120 lei

Contentie ( reteiner fix sau gutiera)

300 lei

Aparat ortodontic fix cu bracketi metalici transparent damon

4000 lei

Gutiere pentru aliniere (invisalign) / tratament

4000 euro


Cum se stabileste planul de tratament ortodontic la copii?

Planul de tratament ortodontic la copii va fi stabilit în funcție de datele adunate, precum istoricul dentar, amprentele dentare, fotografiile ortodontice și radiografiile dentare. În urma analizei acestora, vor exista câteva variante de tratament, din care se va decide care ar răspunde cel mai eficient nevoilor pacientului. Tot în acest proces se vor prezenta mijloacele (aparatele dentare sau alte dispozitive ajutătoare) prin care se va ajunge la obiectivele propuse.

Care sunt etapele tratamentului ortodontic pentru cei mici?

  • Consultația; la întâlnirea cu medicul specialist în ortodonție, se va stabili dacă și ce tratament ortodontic cu aparat dentar este necesar, în urma analizării poziției dinților, precum și a mușcăturii (ocluzia dentară)
  • Planul de tratament; acesta este personalizat în funcție de pacient și necesită o serie de informații, precum: amprentele dentare pentru obținerea unui model de studiu din gips al arcadelor, fotografii intra și extra-orale, radiografii dentare panoramice și teleradiografii
  • Sedința de montare; va începe procesul de montare al aparatului dentar fix, prin folosirea unui depărtător (pentru mucoasă și buze) – procesul poate dura aproximativ o oră
  • Controalele; este necesară activarea aparatului dentar fix la un interval recomandat de 4-6 săptămâni, dar poate diferi în funcție de tipul de aparat dentar ales și de stadiul corecției dentare
  • Îndepărtarea bracket-urilor; această ședință durează aproximativ o oră, în care se vor elimina bracket-urile cu instrumente speciale, și este completată cu o ședință de profilaxie și fluorizare
  • Purtarea aparatului de contenție; fie că optezi pentru cel mobil (compus dintr-o bază de acrilat și croșete), ori fix (format dintr-un retainer care rămâne lipit permanent în spatele dinților), aparatul are rolul de a păstra dinții în poziția corectă.


Tratamente ortodontice in functie de varsta

În funcție de categoria de vârstă la care pacineții de află, le sunt recomandate diferite modalități de tratament pentru a corecta dantura. Corectarea danturii se poate face la orice vârstă.

Un aparat mobil este cel mai recomandat pentru copii cu vârsta între 6 și 11 ani, deoarece previne o aliniere dentară iregulară, care poate aduce complicații în viitorul acestora, precum intervențiile chirurgicale. Acest tip de aparat permite dezvoltarea naturală a maxilarului și a mandibulei.

După vârsta de 11 ani, pacienții pot purta atât aparate dentare mobile, cât și fixe, neexistând o limită de vârstă superioară. Tipul de tratament se va alege după gravitatea disfuncțiilor de aliniere dentară, pentru a progresa spre rezultatul dorit.

Igiena orala a copilului in timpul tratamentului cu aparatul dentar

Igiena orală trebuie tratată cu seriozitate cu sau fără aparat dentar, fiind factorul cheie al sănătății dentare. Totuși, există mai multe indicații pentru ca tratamentul cu aparatul dentar să ofere rezultatele dorite. Una dintre acestea este să vă asigurați că pacientul se va spăla pe dinți după fiecare masă, fie că aparatul dentar este mobil sau fix. De asemenea, igiena dentară și curățarea frecventă a aparatului sunt esențiale. Produsele și accesoriile recomandate pentru o igiena dentară completă sunt apa de gură, ața dentară, dușul bucal, periuță de dinți electrică, periuță interdentară, pentru a curăța spațiul greu accesibil din cavitatea bucală.

O recomandare ar fi folosirea unei paste de dinți cu fluor, care contribuie la eliminarea plăcii bacteriene și împiedică formarea tartrului, dar și la curățarea aparatului ortodontic. Contactează imediat medicul ortodont dacă aparatului dentar i se desprinde o sârmă.

Intrebari si raspunsuri

La începutul experienței alături de aparatul dentar, pot aparea mai multe semne de întrebare, ale căror răspunuri sunt esențiale pentru a avea un proces liniar, cu rezultate vizibile în cel mai scurt timp. Astfel, suntem aici să vă răspundem la câteva dintre curiozitățile pe care le aveți pentru a menține bunăstatea aparatului dentar al copilului dumneavoastră.

Cat de des trebuie sa mergi la control pentru aparatul dentar?

În urma consultației inițiale și a aplicării aparatului dentar, se vor stabili vizite de reglarea a aparatului dentar, prin punerea unor noi forțe moderate pe dinți. Intervalul recomandat de programare este de 4-6 săptămâni. Pentru a nu se prelungi durata tratamentului, este indicat să vă prezentați la fiecare programare, iar astfel rezultatele vor fi vizibile și eficiente, în cazul contrar, tratamentul nu va progresa și ar putea să prezinte efecte negative.

Cat timp trebuie purtat aparatul dentar pentru copii?

Durata tratamentului ortodontic este influențată de afecțiunea prezentată și de gradul de deplasare al dinților. Astfel, în funcție de caz, copii pot porta aparatul dentar pe o perioada de 6 luni, dacă corectarea implică alinierea dinților, sau 2 ani, dacă procedeul implică corectări ale mușcăturii. Alți factori ce determină rezultate eficiente ale purtării aparatului dentar sunt tipul de tratament ales și gradul de cooperare conform indicațiilor medicului de specialitate.

Aparatul fix are o durată de purtare mai lungă decât apartul mobil, cu posibilitatea ca după purtatea unui aparat mobil, să fie necesară purtarea unui aparat fix.

Ce restrictii alimentare exista pentru protejarea aparatului dentar al copilului?

Alimentele de care trebuie ferit copilul dumneavoastră, pentru a proteja aparatul dentar și procesul de corectare, sunt alimentele tari, crocante (morcovi, mere, nuci) sau lipicioase (caramelul, produse gumate). Daunele acestor alimente cuprind deplasarea sau desprinderea bracket-urilor de pe dantură, îndoirea firelor, lipirea acestora de aparat sau alte complicații.

De asemenea, consumul alimentelor ce conțin coloranți puternici și a băuturilor carbogazoase în exces duce la deteriorarea aparatului dentar, dar și la creșterea acidității în cavitatea bucală și la demineralizarea și colorarea dinților.

O alimentație sănătoasă va intra în rutina copilului tău odată cu obișnuința și va avea beneficii precum limitarea infecțiilor, a cariilor și a afecțiunilor gingivale.

Aparatul dentar pentru copii creeaza disconfort?

Este normală simțirea unei senzații de disconfort pe o scurtă perioadă de 2-3 zile, imediat după aplicarea aparatului ortodontic, în special în cazul celui fix. Disconfortul dispare după obișnuița dinților cu forța de tracțiune, dar poate fi ameliorat cu ajutorul medicamentelor pentru dureri ușoare.

Cu siguranță, în cel mai scurt timp, senzația de disconfort va înceta, iar pacientul se va bucura de rezultatele oferite de purtarea aparatului dentar.

ONORARII
crissm

Programează-te online sau sună-ne la

sau ne poti contacta pe
programeaza vizita

Onorarii

OBTURATIE CANAL+GLASS MIC 1

120 lei

OBTURATIE CANAL+GLASS MIC 2

140 lei

OBTURATIE CANAL+GLASS MIC 3

170 lei

EXTRACTIE DINTE TEMPORAR CU MOBILITATE

80 lei

EXTRACTIE DINTE TEMPORAR FARA MOBILITATE

150 lei

SIGILARE SIMPLA

120 lei

SIGILARE LARGITA

170 lei

DRENAJ DINTE TEMPORAR

100 lei
programeaza vizita

Giulești

+40213672828

servicii aditionale

Sigilarea si fluorizarea

O metodă de prevenire a cariei dentare, ce constă în aplicarea unui strat subțire de material sigilant pe dinții permanenți tineri, mai exact la scurt timp după erupție. Este o procedură tota...

detalii

Inhalosedarea

O procedură de sedare prin care micii pacienți sunt tratați de frică, anxietate și nervozitate, prin intermediul administrării pe cale nazală a protoxidului de azot. Acesta atenuează sensibili...

detalii

Ortodonție cu aparat dentar mobil

Ortodonția dedicată copiilor poate identifica potențialele probleme de erupție ale dinților definitivi și pe cele de dezvoltare a arcadelor dentare și a oaselor feței. Totodată, prin tratamen...

detalii
smile

parerile clientilor

“Dincolo de un cadru relaxant şi foarte atrăgător, am găsit în dna. dr. Cristina Munteanu profesionalism şi competenţă la un nivel înalt. Mereu cu zâmbetul pe buze, amabilă, comunicativă, caldă şi atentă la problemele noastre dna. doctor a făcut ca pentru băiatul nostru „la dentist” să nu insemne frica şi încordare ci zâmbet şi relaxare. Venim cu plăcere şi plecăm zâmbind şi pentru asta mulţumim Cris Smile Studio! Mulţumim dna. doctor!”

“Very friendly people and excellent services. Will come back for sure!”

“Recomand cu mare încredere serviciile acestei clinici dentare. Sunt profesioniști, își respectă clienții și le asigură toate normele de igienă corespunzătoare în această perioada.”

"Când copilul tău zâmbește, poţi spune că eşti cu adevărat împlinit! Mulțumesc, Cris Smile Studio! Sunt profesioniști și nu și-au pierdut empatia față de clienți!"

"După prima ședință, am scăpat de teamă de dentist. Acum am ajuns la prima coronița. Mulțumesc domnișoarei doctor Irina Luca pentru profesionalism. Mulțumesc, Cris Smile și, nu în ultimul rând, Ioanei Teoteoi pentru recomandare."

"Nota 10 pentru fiecare membru al echipei de la cabinet, începând cu medicii, continuând cu doamnele asistente și ajungând la doamnele de la recepție. Mulțumesc. Pentru ce? Pentru tot. Nu degeaba se zice că a treia oară e cu noroc. În cinci ani am trecut prin trei cabinete stomatologice și de trei ani v-ați pricopsit cu mine pe cap!:D Eu nu plec nicăieri și sper să va găsesc mereu acolo!"

"Am ajuns aici pentru o extracție, prima din viața mea, cu o frică imensă. Prima impresie plăcută am avut-o cu recepția, foarte amabilă domnișoara . Extracția a fost făcută de domnul doctor Vlad Alexandru, căruia nu am cuvinte să îi mulțumesc. Nu am simțit absolut nimic(deși eu eram speriată rău), atent la cum te simți și îți explică tot ce întrebi. Locul extracției arată foarte bine, nu s-a inflamat absolut deloc. Domnule doctor, ești extraordinar. Voi reveni cu drag, de fiecare dată. Vă mulțumesc! "

"Recomandarea mea vine din suflet și mai ales din mulțumirea cu care am plecat de fiecare dată din cabinet. Doamna Doctor Munteanu a fost medicul meu stomatolog săptămânal, timp de aproximativ 4 ani, timp în care am avut aparat dentar. O admir din suflet pentru că pe atunci eram o adolescență fricoasă și nesigură mai ales din cauza complexului provocat de dantura mea. Este un medic care însumează toate calitățile pe care le poate avea un medic și, cu precădere, îi iese minunat transformarea din doctor în prieten."

"La Cris Smile am întâlnit o minune de om, dr Cristina Munteanu. Mamă a trei copiii, cu o răbdare desăvârșită și cu o empatie rar întâlnită. Nu știam cum arată deoarece purta un combinezon care o acoperea în întregime. Doar ochii îi puteam desluși printr-o vizieră de protecție. Erau blânzi și aveau o lumină aparte. Se chinuia să vorbească prin toate măștile de protecție, dar o făcea ca să mă liniștească. Eu una, pot zâmbi din nou fericită, datorită dânsei:) Recomand!"

"Am folosit serviciile clinicii pentru o cimentare la domnul doctor Dan Barascu. Îl recomand tuturor pacienților, lucrarea excelent cimentată,m-am simțit confortabil și în largul meu,deși e greu la stomatologie. Un OM empatic și foarte plăcut și un profesionist desăvârșit. Mulțumesc din suflet domnule doctor."

"Le recomand cu căldură pe doamnele doctor Negru, Stoica și Crăciun. Datorită dumnealor, dinții mei arată mai curați și frumoși decât oricând. Întotdeauna am fost tratată cu profesionalism, nu au fost probleme cu programările. Sunt pacienta clinicii din 2012 și voi continuă să merg cu încredere. Mulțumesc!"

"Servicii excelente. Programările sunt foarte bune, nu se întârzie, nu aștepți foarte mult și ești anunțat înainte prin sms. Domnii Doctori sunt profesioniști și răbdători cu persoanele care au frică de dentist. Îi recomand."

‘Pentru tine și, în același timp, pentru voi’

programeaza vizita