Ce se intamplă la CrisSmile în perioada COVID19?

Vezi mai multe

Nu sunt carii dar afectează aspectul estetic al danturii celor mici

Dragii mei,

Nu de puține ori mi s-a întâmplat să regăsesc printre pacienții mei părinți îngrijorați, ai căror copii prezentau o colorație neagră la nivelul danturii. Fiind asemănătoare ca aspect cu cariile, însă întinzându-se rapid pe o suprafață mai mare a dinților, aceste colorații le dau palpitații părinților.

Pentru a vă liniști, vă propun să parcurgem împreună informațiile existente despre această afecțiune, care nu este tocmai “Bau-Bau” precum a-ți crede.

Ce reprezintă petele negre de pe dinții de lapte?

Aceste pete de culoare neagră reprezintă în fapt niște colorații externe, care afectează un procent aproximativ de 20% dintre copii. Ele reprezintă depozite de sulfați feroși, care apar în urma unei interacțiuni chimice dintre hidrogenul sulfurat pe care îl produc bacteriile anaerobe din salivă și fierul existent.

Ce cauzează apariția colorațiilor pe dinții celui mic?

Cauza acestor colorații este una mai puțin cunoscută însă se pare că o serie de bacterii cromogene anaerobe (printre care actinomyces, lactobacillus sp, prevotella melaninogenica) se fac responsabile pentru apariția lor. Aceste bacterii se hrănesc cu fierul rezultat din salivă și alimentele consumate. Bacteriile cromogene anaerobe pot coloniza cavitatea bucală a copiilor încă de dinainte de erupția dentară, mulți părinți semnalând faptul că petele au apărut o dată cu dinții.

Fierul din salivă este cauzat fie de dietă, fie prin suplimente de fier, ori de prezența sângerărilor gingivale. De asemenea, o igienă precară poate favoriza și influența acest proces de apariție al colorațiilor.

Unde apar aceste colorații?

Petele negre sunt adesea remarcate la baza dinților, aproape de gingie și sunt inițial de mici dimensiuni, pentru ca mai apoi, dacă nu se intervine, acestea să acopere dintele în totalitate.

Colorațiile se pot forma pe toate suprafețele dintelui (vestibulară, orală proximală și incizală/ocluzală).

Cum faci diferența între carii sau colorațiile negre?

Pentru a elimina o parte din stresul părintelui, este nevoie să cunoaștem diferența între aceste pete și carii. În mod normal, medicul specialist vă poate lămuri, însă, drept explicație simplă trebuie să țineți cont că o carie presupune o denivelare în smalț, în timp ce petele proaspăt apărut se pot lua foarte ușor frecând cu degetul/unghia.

Mersul la cabinetul dentar este însă esențial pentru un diagnostic corect.

Când apar petele negre pe dantura copilului?

Aceste colorații se remarcă cu precădere în jurul vârstei de 2-3 ani. Ele pot afecta atât dantura de lapte cât și pe cea permanentă. Petele negre apar în copilărie și pot dura până la pubertate, foarte rar fiind întâlnite și în cazul adulților.

Colorațiile astea apar în jurul vârstei de 2-3 ani și nu reprezintă o patologie în vreun fel. Nu fac rău din punct de vedere al sănătății, ci doar din punct de vedere estetic.

Ele afecteaza atat dintii de lapte cat si dintii permanenti.Apar in copilarie si dureaza pana la pubertate foarte rar putand fi intalnite si la adulti.Fiind de cauza bacteriana se poate observa transmiterea de la copii la parinti si invers.

Colorațiile negre afectează sănătatea copilului?

Ca o informație pozitivă, trebuie să țineți cont de faptul că s-a observat absența sau instalarea rară a cariilor în cazul copiilor cu astfel de colorații. De asemenea, un alt aspect pozitiv este faptul că ele nu pun în pericol starea danturii. Ele sunt doar inestetice și pot cauza probleme doar la nivel emoțional. Pentru că se pune accent pe un zâmbet frumos și sănătos, cel mic ar putea avea probleme de integrare în colectivitate.

Cum se trateaza petele negre de pe dintii copilului?

Tratamentul prin care se elimină aceste colorații constă într-o igienizare completă. Astfel, în funcție de vârsta copilului se va opta pentru detartraj, airflow și periaj profesional. Este important de reținut că niciuna dintre acestea nu este dureroasă și majoritatea copiilor nu au probleme în a le accepta.

De asemenea, este necesară o igienă riguroasă (periaj dimineața și seara), alternarea pastelor de dinți și a apei de gură și mai ales schimbarea periuței și pastei după tratamentul din cabinet pentru a nu reconoliza cavitatea bucală cu bacteriile.

Din păcate, până la eliminarea completă a acestor pete, este necesară o vizită la cabinetul dentar la fiecare 6 luni pentru un tratament de igienizare.

Cu drag,

Cristina Munteanu

Doctor empatie.

Eu vă aștept cu drag la Cris Smile Studio cu o programare, atât telefonică în una dintre locațiile cabinetelor noastre (Rahova: 0376 44 81 50 sau Boișoara: 0765 449 033) cât și online aici!.