Ce se intamplă la CrisSmile în perioada COVID19?

Vezi mai multe

Soluția profesională pentru frică celui mic de dentist: inhalosedarea cu funny gas! Dr. Ana Gavrilă, pedodont Cris Smile, îți explică tot ce trebuie să știi ca părinte

Dr. Ana Gavrilă, pedodont Cris Smile, răspunde mai jos întrebărilor cu care s-a confruntat de-a lungul carierei sale cu privire la anestezia prin inhalosedare.

Considerată puțin invazivă, inhalosedarea sau sedarea conștientă începe să câștige din ce în ce mai mult teren în stomatologie, având în vedere faptul că poate fi folosită, fără contraindicații absolute (doar în cazul afecțiunilor tipice precum copiii mai mici de trei ani, femeile însărcinate, cei cu afecțiuni pulmonare), atât la copii, cât și la adulți pentru că:

– diminuează anxietatea față de cabinetul stomatologic;

– induce o stare de relaxare și de bine general;

– estompează durerea până la eliminare.

Așadar, să vedem ce ne sfătuiește doamna doctor Ana Gavrilă.

Ce este inhalosedarea sau inhalarea de funny gas și cui îi este indicată?

Este o medota de sedare conștientă, cu rolul de a induce pacienților mici și mari o stare de bine, relaxare și cooperare pe toată durata ședinței de tratament.

Care sunt avantajele inhalării de funny gas? În cât timp își face efectul?

Efectul inhalosedarii este unul destul de rapid, pacientul începând să simtă o ușoară senzație de relaxare și euforie la câteva minute de la începerea administrării. Un alt avantaj îl reprezintă faptul că efectul poate fi controlat de către medic în funcție de fiecare pacient sau de durata intervenției.

Spre deosebire de alte metode de sedare, în cazul inhalosedarii nu apar efecte adverse nici în momentul tratamentului, nici după finalizarea acestuia. Pacientul își poate relua activitățile zilnice la sfârșitul ședinței de tratament, starea fizică nefiindu-i afectată.

Ce este funny gas-ul mai exact (protoxid de azot și oxigen)? Are utilizarea lui în sedare contraindicații absolute?

Nu există contraindicații absolute cu privire la inhalosedare. Sunt doar câteva contraindicații relative: femei însărcinate (deși în ultima perioada a început să fie folosită în timpul nașterii), pacienți fără discernământ, AVC (accident vascular cerebral) sau infarct miocardic mai recent de 6 luni, boli pulmonare cronice, afecțiuni acute/cronice ale tractului respirator.

Cum decurge o sesiune de inhalosedare? Ce se întâmplă în organism în timpul unei sesiuni de inhalosedare?

De regulă, la scurt timp de la începerea administrării, pacientul poate simți ușoare furnicături la nivelul brațelor și picioarelor, urmate de o stare de bine, de relaxare și detașare.

Efectele dispar la fel de rapid precum apar, ele încep să se diminueze, urmând să dispară complet în câteva minute de la încetarea inhalării de protoxid de azot.

Inhalosedarea este o procedura des folosită în pedodontie? Ce e bine să știe un părinte atunci când apelează la inhalosedare pentru cel mic?

Este o procedura folosită din ce în ce mai des în pedodontie, având rezultate foarte bune în ultimii ani. Inhalosedarea a venit atât în ajutorul medicilor pedodonți cât și în al micilor pacienți.

Este bine de știut că înainte de programarea la tratamentul stomatologic sub inhalosedare, copilul să nu mănânce cu 2-3 ore înainte și să nu bea cu o ora înainte, existând riscul să verse datorită relaxării musculaturii. La fel de important este că micuțul să nu aibe dificultăți respiratorii, să nu fie răcit, pentru a putea respiră fără probleme pe nas.

E nevoie de pregătire specială pentru sesiunea de inhalosedare?

Este o nevoie de pregătire din partea personalului medical: deși este o procedura foarte simplă, gazele utilizate nu sunt toxice, nu există efecte secundare sau complicații, este de preferat că inhalosedarea să fie efectuată de către un medic cu pregătire specială în acest sens.

Inhalosedarea are efecte secundare pe termen lung? Copilul se poate speria? Poate lasă urme în organism?

Nu există efecte secundare nici pe termen scurt, nici pe termen lung. Există o mică posibilitate că pacientul să intre în panică pe durata administrării, nefiind familiarizat cu senzațiile produse de inhalarea de protoxid de azot.

De regulă, acest lucru îl pățesc copii mai măricei (peste 7 ani) și adulții. Protoxidul de azot este un gaz care nu se metabolizează în sânge, drept urmare el nu lasă urme, se elimina complet din organism la sfârșitul ședinței de tratament.


dr. Cristina Munteanu, medic stomatolog și dentistul tuturor

#doctorempatie