Ce se intamplă la CrisSmile în perioada COVID19?

Vezi mai multe

De ce ne e frică de dentist?

Cristina Munteanu, doctor empatie, despre legătură dintre anxietate și profilaxie

Îmi e frică, doamna doctor. Să nu doară. O să mă doară? Să  îmi faceți anestezie, vă rog. Încă mai am  în minte teroarea cu care  îmi intră unii pacienți  în cabinet.

Un studiu IPSOS identifica:

  • un procent de 80% dintre români cu probleme dentare,
  • cariile fiind cea mai frecvența afecțiune (71%).
  • 4 din 10 persoane prezint ă probleme cauzate de placă dentară bacteriană,
  • 3 din 10 au respirație urat mirositoare și dinți sensibili.

 În studiu s-a constatat că, deși 80% dintre români au probleme dentare, aceștia prezintă o puternică reticență față de mersul la dentist

  • 49% nu vizitaser ă un cabinet stomatologic  în ultimul an,
  • în timp ce doar 29% au mers la cabinet pentru un control
  • iar un procent de 9% 12 dintre români care nu au mers niciodat ă la dentist.

Motivul principal invocat de 64% din persoanele participante la studiu a fost costul ridicat al tratamentelor stomatologice, al doilea motiv fiind teama. Azi ne  înscriem pe orbita celor 75% din populația lumii se confruntă cu frică de dentist, subiectul cu care am ales să deschid blogul Cris-Smile.ro

Trăim  în haloul unor amintiri la limita cruzimii atunci când vine vorba de controlul stomatologic. Adevărul este că, atunci când ți-au fost obturate canalele  în viu, fără anestezie, ți s-au făcut extracții, la fel,  în viu, la dublu – da, știu un asemenea caz – rămâi cu o teamă psihologică de dentist. Pentru o societate precum cea românească  în care, conform unui studiu realizat de GSK Consumer Healthcare  în anul 2014, majoritatea românilor nu se spală pe dinți seară, ci doar dimineață, pentru că identifica periajul dentar cu momentul de pregătire pentru interacțiune socială, v ăzându-l ca un act estetic (așa cum este aranjarea părului sau machiajul  înainte de a ieși din casă), decât unul pentru propria sănătate., frica de dentist e un subiect care ar trebui să ne preocupe mai mult. De ce refuz ăm să mergem la dentist? Este frica un motiv? 

Bine ați venit pe blogul Cris Smile

Aici  îmi propun, alături de echipa mea, să abordez o serie de subiecte care să ducă la susținerea ideii de profilaxie, de vizite regulate la cabinetul stomatologic, limitând astfel teama și anxietatea de dentist.

Consider că tratamentele stomatologice nu trebuie să fie costisitoare și nici complicate

Avem mai multe cereri de obturatii, implanturi, fațete, proteze dentare, coroane și mai puține vizite regulate la cabinet. Așadar, azi deschidem blogul discutând resorturile fricii de dentist și legătură acesteia cu profilaxia și controlul stomatologic de rutină.

Empatia, primul pas către diminuarea fricii de dentist

Sunt adepta empatiei, am văzut că prin cele 40 de secunde de vorba bună mă conectez cu pacientul și reușesc să stabilesc puntea primordială pentru un tratament reușit –  încrederea. Dar cum translatezi această  încredere pe blog? Azi am găsit rapid răspunsul: vorbind despre una dintre cele mai mari bariere ale profilaxiei – frica de dentist.

Mă doare tare măseaua! Ce fac?

Greșit. Nu e bine s ă ajungem  în momentul  în care măseaua doare. Ba mai mult, acesta e unul dintre miturile cele mai răspândite. Problemele dentare nu  încep cu durere. De exemplu, 80% din cazurile de parodontoză sunt provocate de placă bacteriană produsă de o tehnică de periaj incorectă și de acumularea acesteia de-a lungul  întregii zile. Așadar, răspunsul corect pentru  întrebarea de mai sus este: venim la fiecare sase luni la control. Tratamentele nu sunt scumpe dacă respectăm principiile prevenției și profilaxiei.

Însă, pentru acele cazuri deja grave care amână vizită la cabinetul stomatologic din cauza fricii, ce e de făcut?

În primul rând, e bine să fiți conștienți că evitarea vizitei la medicul stomatolog atunci când aveți dureri suportabile, nu conduce decât spre agravarea situației și ajungerea  într-un punct  în care extracția dintelui afectat rămâne una dintre soluții,  în cazurile norocoase. Ca să  înțelegem fenomenul, voi analiza pe rând, posibilele sale cauze și voi enumără soluțiile pe care cabinetul Cris-Smile vi le pune la dispoziție,  în aliniere cu normele și prevederile stomatologiei moderne.

De ce  îmi este frică de dentist?

În primul rând, e bine să delimităm: anxietatea de a merge la dentist și frica de durere.

Popular, le asimilam fricii de dentist dar specialiștii au soluții pentru fiecare  în parte, ele fiind două probleme total diferite.

Cauzele fricii de dentist pot fi de mai multe tipuri.

Experiențele mai puțin plăcute, pe care pacienții le-au avut cu medicii  în trecut, pot determina formarea acestui sentiment. Cei care nu au avut parte de atenție, implicare emoțional ă și au fost tratați cu o atitudine rece de către medic, au mai multe șanse să dezvolte teamă.

Totodată, poveștile traumantizante petrecute  în cabinetul stomatologic, pe care mulți dintre noi le-au auzit de la prieteni, rude, cunoștințe, ne vor influenț ă comportamentul în mod negativ,  în ceea ce privește profilaxia dentară.

Cum fac să nu mă doară?

Din fericire, medicina a evoluat iar durerea, de care toți ne temem, poate fi prevenită prin metode non-invazive și anxietatea provocată de gândul că trebuie să mergeți la cabinet, poate fi de asemenea temperată sau chiar eliminată.

Inhalosedarea, transformă anxietatea  în stare de relaxare

În prezent,  în cabinetele stomatologice se folosește din ce  în ce mai mult tehnica inhalosedarii cu protoxid de azot, o metoda sigura și eficienta prin care pacientul  își poate transforma anxietatea  într-o stare de relaxare. Principalul beneficiu al inhalosedarii este faptul ca persoana aflata pe scaunul dentistului rămâne conștientă și poate comunica mai ușor cu acesta iar revenirea din starea de relaxare se face imediat, fără să-i afecteze capacitatea de coordonare sau concentrare. Această metodă de eliminare a anxietății este indicată atât copiiilor, cât și adulților și nu efecte adverse sau repercursiuni asupra organismului, deoarece substanțele nu se metabolizează. 

După anxietate, atenuarea durerii până la eliminare

Odată depășită problema anxietății ce  împiedică medicul să realizeze tratamentul cu succes, rămâne frică de durere, care poate fi eliminată parțial sau complet,  în funcție de intervenția care urmează să se facă. În cazul extractiilor minore, precum cele ale dinților temporari care deja se mișcă, medicul poate opta pentru anestezia topica – analgezice sub form ă de spray, paște, gel sau unguente. În tratamentele mai delicate, precum extracții de dinți permanenți, tratamente de canal,  este indicat ă anestezia prin injectare, care amorțește zona  în care medicul va interveni.

Însă, dacă frica de anestezie  împiedică pacientul să se adreseze medicului atunci când are o problema dentară, acesta mai are o opțiune minim invazivă, care și-a dovedit succesul  în numeroase afecțiuni.

Este vorba de laserterapie, care folosește energia luminoas ă pentru tratamente rapide și lipsite de durere, dovedindu-și totodată o precizie sporită, sângerare scăzută și vindecare rapidă.

Laserul are aplicații multiple, fiind util  în chirurgia țesutului moale, endodonție, implantologie, vindecarea leziunilor aftoase, albirea dentară și  în terapia durerii.

Așadar, cei care se confrunt ă cu frică de dentist trebuie să conștientizeze că evitarea sau amânarea vizitelor la cabinet nu reprezintă o soluție pentru rezolvarea afecțiunea de care suferă; este un pas  înainte către agravarea atât a problemei, cât și a durerii.

Medicina a evoluat foarte mult iar anxietatea și durerea pot fi eliminate foarte ușor din ecuație datorită tehnicilor noi, care se regăsesc  în multe cabinete. Însă, nu uitați că prevenția este cea mai eficientă cale către o dantură sănătoasă.

Însă, pentru a NU ajunge  în acest punct nu uitați: veniți la control la fiecare șase luni!

Va așteptăm! 

 dr. Cristina Munteanu, medic stomatolog și dentistul tuturor

 #doctorempatie